SUPULBERĂ-MĂ e o carte.. diferită.
Dar nu prin conținut (genul „dystopia” e prea popular ca să te surprindă cu ușurință, deși am citit câteva cărți absolut senzaționale și originale), ci prin felul în care este scrisă. E plină de metafore, iar stilul „floral” al autoarei pe mine personal m-a prins destul de bine. Aș putea reciti această carte numai pentru pasajele favorite, destul de multe la număr și care pot fi interpretate diferit de fiecare dată.
Despre cartea în sine, impresiile mele au fost puțin contradictorii.
În prima parte am fost fermecată de mintea Juliettei, de felul în care percepea ea lumea, de modul ei de gândire „fracturat”.
Felul în care a fost tratată a lăsat urme adânci, atât în sufletul cât și mintea ei, iar acest lucru este vizibil; ca și cititor am putut resimți efectele suferinței sale. Modul obsesiv în care Juliette rezumă totul la o numărătoare, tendința ei de a se contrazice, de a se cenzura, modul simplist de comunicare pe care îl adoptă uneori (în contradicție cu gândurile ei, care zburdă etern pe alte meleaguri), toate astea fac din Juliette un personaj intrigant, fermecător, doar aparent fragil – pentru că, desigur, aparențele sunt mereu înșelătoare.
În sinea ei, Juliette are nevoie de cineva care să îi ofere afecțiune și care să îi dea sentimentul de apartenență. Dar în situația ei apropierea, chiar și emoțională, nu e chiar o opțiune. Și aici intră în scenă Adam – atent, iubitor, răbdător, el îi dovedește că lumea poate fi și bună, blândă, îngăduitoare; că indiferent de pericolele atingerii sale, ea merită să fie iubită și acceptată (deși, în mod ironic, atingerea sa nici nu e o problemă în acest caz).
Problema pe care am avut-o eu cu Adam a fost faptul că, pentru mine, reprezenta un clișeu cu mâini și picioare. Și a avut momentele lui de glorie (la azil, notița, ca să nu mai vorbesc de scena cu dușul), dar nu am simțit apropierea dintre ei. Am apreciat că ținea la ea, că încerca să o ajute, dar de acolo la un sentiment de iubire mi-a părut că ar mai fi cale lungă. Și nu renunți la tot doar pentru că cineva te intrigă, nu?
Pe de altă parte în avem pe Warner. Ca personaj negativ m-a fermecat. Mi-a plăcut felul lui ironic de a fi, interacțiunea cu Juliette – chiar dacă avea propria lui agendă, iar ea era inițial un simplu pion pe tabla sa. Dintre cei doi, el mi s-a părut că o vede pe Juliette exact așa cum e ea, cu bune și cu rele, nu o cenzurează ca persoană, așa cum a făcut toți cei din viața ei.
A doua parte a poveștii este plină de acțiune, însă aici interesul meu s-a mai stins puțin.
Mi s-a părut că personajele au făcut lucruri care nu le stăteau chiar în fire, Juliette își descoperea noi aptitudini atunci când avea nevoie de ele cel mai mult, plus că unele apariții sau schimbări de situație au fost poate prea conveniente ca să fie și credibile în ochii mei. Până și Warner, de la care inițial puteam deduce la ce să mă aștept, a dat dovadă de prea multă slăbiciune, personalitatea lui fiind convenient ușor măcelărită.
Adăugând plusurile și minusurile, această carte rămâne totuși o lectură plăcută, cu mult potențial pentru următoarele volume. Nu am reușit să le citesc pe ultimele două (deși le am de ceva vreme iar coperțile lor sunt absolut fermecătoare), intenționez să fac asta curând curioasă fiind de direcția în care vor merge lucrurile.
Spor la citit.. la miez de noapte!
Găsește cartea: Okian | Libris | Elefant | BookCity
Recenzia în engleză a cărții „Shatter Me” poate fi citită aici.