Această poveste e motivul pentru care încă mai citesc cărți pentru tineri.
Pentru că sunt autori care dau voce unor personaje care-ți șoptesc povești atât de pline de disperare încât te lasă cu inima zdrențuită și cu o nevoie puternică de a le găsi, de a le lua în brațe și de a le proteja o viață întreagă. Pentru că sunt personaje alături de care (pentru care) suferi și îți dorești să ai puterea de a le rescrie trecutul, de a le modela prezentul, de a le inventa viitorul.
Of, Sadie, cum îmi doresc să te găsesc, să te îmbrățișez, să fac durerea să dispară.. să fiu cea care te salvează.
„Sadie” e o poveste cutremurătoare despre o tânără care pornește la drum pentru a-l ucide pe cel care a ucis-o la rându-i pe sora sa mai mică.
Sadie nu a avut o viață ușoară, a trebuit să se maturizeze mult prea devreme și să aibă grijă de Mattie, căci mama lor oferea mai multă atenție drogurilor decât fetelor pe care le-a conceput. Per total ea nu e un personaj foarte ușor de înțeles, Sadie a fost doborâtă de greutățile vieții, iar mintea ei adesea pare făcută din bucăți care nu se potrivesc. Tot universul tinerei s-a învârtit în jurul surorii mai mici, de aceea moartea brutală a lui Mattie îi zguduie fundația propriei sale ființe, iar cu o viață întreagă prăbușindu-se în jurul ei un singur lucru mai rămîne de făcut. Răzbunarea.
Călătoria e una dificilă. Comunicarea pentru Sadie e și ea la fel de anevoioasă, iar asta o pune în situații care de care mai bizare.
Trauma se resimte în fiecare pagină, la fel și nevoia disperată de a afla adevărul, dorința arzătoare de răzbunare, pierderea nemărginită cauzată de absența surorii sale și singurătatea absolută care a cuprins-o. Dar ceea ce m-a cutremurat cel mai mult a fost felul în care Sadie se simte responsabilă, pentru că în mintea sa Mattie era, nu doar sora mai mică, ci responsabilitatea sa. Drumul ei spre autodistrugere își are începutul însă chiar mai în trecut, iar lucrurile pe care le descoperim despre ea și copilăria ei sunt absolut înfiorătoare.
Pe urmele ei se află prezentatorul de radio West McCray. Și el e măcinat de vină pentru că ar fi putut începe căutarea mai devreme, și el e consumat de nevoia de afla adevărul, de a o găsi pe Sadie, frustrarea lui e la fel de palpabilă. Mereu cu un pas în urma ei, McCary luptă împotriva timpului pentru a o ajunge din urmă și a o salva.
Ar fi putut chiar să numeroteze paginile invers, deoarece povestea e de fapt o cursă care te ține cu sufletul la gură, un cronometru care se grăbește să ajungă la 0, și cu cât povestea se apropie de sfârșit, cu atât suspansul crește. Desigur, schimbarea narațiunii de la trecut la prezent, de la Sadie la West McCray ajută și ea. Nu poți să nu îți dorești ca West să se miște mai repede, să deslușască indiciile mai ușor, să afle adevărul și să o ajungă din urmă. Apoi sunt interviurile care pe mine m-au cutremurat. Fiecare punct de vedere, fiecare mic detaliu ascuns printre rânduri, toate acestea fac ca povestea palpitantă a lui Sadie să își construiască un cuib în inima cititorului șă si rămână acolo pentru totdeauna.
Concluzie:
Courtney Summers scrie cărți greu de digerat. Nu toate mi-au fost pe plac, dar SADIE și ALL THE RAGE sunt favoritele mele. Sunt povești brutale, emoționante, care te frustrează peste măsură, dar de la care nu îți poți lua privirea.
Aici am simțit disperarea, tristețea, furia, confuzia, chiar și bucuria (deși ce e un strop într-o mare de lacrimi?) lui Sadie. Am căutat, așteptat, sperat până la ultima pagină și m-au trecut fiiori până-n măduva oaselor la unele descoperiri.
Of, Sadie, unde ești? Așteaptă o clipă doar, venim, suntem atât de aproape…
“Voi omori un om.
Ii voi fura lumina din ochi. Vreau sa privesc cum se stinge. Se spune ca nu trebuie sa raspunzi violentei cu violenta, dar uneori cred ca violenta este singurul raspuns. Asta i-a facut el lui Mattie, asta merita si el.
Stiu ca ceea ce voi face nu o va aduce pe Mattie inapoi. Mattie nu se va mai intoarce niciodata.
Nu o fac pentru a-mi gasi pacea. Pacea nu o voi mai gasi niciodata.
Nu-mi fac iluzii: stiu ca dupa ce voi face ce voi face, prea putin va mai ramane din mine. Ganditi-va insa cum ar fi sa traiesti, zi dupa zi, stiind ca omul care ti-a ucis sora respira aerul care ei i-a fost refuzat, ca isi umple plamanii cu el, ca ii soarbe dulceata! Ganditi-va ca omul acesta simte sub picioare pamantul in care ea a fost ingropata!
Am ajuns mai departe decat am ajuns vreodata.
Stau asezata pe scaunul din fata si rasucesc un briceag intre degete. Aerul miroase a apa statuta. Inchid ochii si ii deschid si ma regasesc tot pe scaunul din fata, tot rasucind briceagul intre degete, iar aerul continua sa puta a depuneri de mal dintr-un iaz. Inchid si deschid din nou ochii si e ca un vis care se repeta si in care fiecare pas inainte este rasplatit cu revelatia de a sti ca trebuie sa o iei de la capat si ca nu exista nicio linie de finis, iar tu habar nu ai cum sa te opresti.
– Mattie!
M-ul initial din numele ei il rostesc apasand usor buzele. Dublul t nu zaboveste decat atat cat sa-mi ureze bun venit.
Pe cand avea cinci ani, iar eu, unsprezece, Mattie obisnuia sa se strecoare la mine in pat, speriata de intuneric, disperata sa rostesc ceva care sa o linisteasca. Alinarile mele fragmentate nu erau niciodata de ajuns; tot ce-i puteam oferi era prezenta mea, iar ea se multumea cu atat, isi lipea capul de umarul meu si adormea. Dimineata ma trezeam cu paturile stranse ghem in jurul trupusorului ei si perna mea sfarsea cumva intotdeauna sub capul ei.”
Carte publicată în română de Editura Corint – Leda Edge; traducerea Carmen Ion.
Spor la citit, la miez de noapte!