Cum m-am simțit dând ultima pagină?
Copleșită!
“Dispariția lui Daniel Tate” este o carte surprinzătoare, originală, pe care am iubit-o din scoarță-n scoarță și care m-a uluit – pentru că la final nu am știut CE am citit și DACĂ să mai am încredere în ce am citit.
Cum mă simt acum?
Încă îndrăgostită de această poveste misterioasă (care m-a făcut să îmi pun întrebări la fiecare pas) și având în centru un narator total nedem de încredere (care nu a făcut decât să se joace cu mintea mea).
Cristin Terrill e o autoare care mă cucerește pentru a doua oară, așa că nu pot spune că m-a surprins faptul că această carte mi-a fost pe plac. Dar m-a surprins felul cum s-a derulat acțiunea (deși am prins câteva indicii din zbor) și sentimentul de neîncredere care persistă mult după întoarcerea ultimei pagini, după timp de gândire, după lungi dicuții despre ea.
“Era o îmbrățișare de familie – toți din familia Tate erau împreună – și aproape toată lumea știa că era o mare minciună.”
“Dispariția lui Daniel Tate” e un carusel de emoții. Povestea e întortocheată, părți din ea sunt sensibile, tonul este totuși unul deschis, dar în același timp înșelător.
Terrill a construit personaje cu multiple fațete, cu care poți empatiza ușor, dar care îți lasă sentimentul că ceva te pândește din umbră. Recunosc, e puțin macabră fascinația mea pentru această familie disfuncţională, pentru istoria sa și dinamica membrilor săi, iar asta i-o datorez autoarei, pentru că a scris o poveste pe cât de ambiguă pe atât de fermecătoare.
“Cu fiecare fragment din trecutul lui și cu fiecare zi petrecută în casa și cu familia asta, simțeam că Danny crește în mine. El era parazitul, iar eu eram gazda. Într-un final, avea să preia controlul până ce eu aș fi fost singura lui identitate.”
Nu pot vorbi despre acțiune fără să dezvălui puncte cheie, de fapt nici despre personaje nu pot spune prea multe, dar este în regulă… Pentru că “Dispariția lui Daniel Tate” este o poveste în care să te aventurezi fără precauții, cu capul înainte, oricum te va învălui în propriul său vârtej, ca într-un miraj, și te va cuceri iremediabil.
Un singur lucru nu pot spune că mi-a fost pe plac – povestea de dragoste. Dar poate, prin felul său aparent superficial, cititorul poate să se focuseze mai bine pe celelalte elemente ale poveștii, astfel latura romantică putând deveni de fapt o calitate, nu un mic defect.
Oricum ar fi, această carte seducătoare merită citită, iar eu o recomand din suflet!
Spor la citit, la miez de noapte!
