Această carte a depășit puțin zona mea de confort. Dacă îmi urmăriți blogul în engleză veți vedea că poveștile care îmi plac se încadrează în anumite limite destul de bine definite – iar conceptul de sinucidere le depășeste de departe.
Nu știu prea multe legat de acest subiect, dar am o vagă bănuială că o persoană care se găsește într-o asemenea stare mentală (considerând că s-a săturat de viață, că e totul prea greu și nu mai are forța să meargă mai departe, că sunt prea puține lucruri bune și care nu compensează tot ce e rău în viața sa, și că filozofic vorbind jocul vieții sale afișează mesajul ”game over”) nu are nevoie de motive prea multe, puternice sau logice ca să își pună capăt zilelor.
Spun asta pentru că am întâlnit critici legate de „ce motive a avut personajul sa ia o astfel de măsură drastică?”. Iar eu cred că cel mai mic detaliu, cel mai mic motiv cu putință poate fi reprezentativul bulgăre care se rostolește, crescănd de fiecare dată și măturând totul în calea lui. Poate fi o privire, o ultimă dezamăgire, un cuvânt aruncat în vânt, sau poate fi ceva major.
Suferința se tot adaugă și uneori totalul are valoare mai mare decât suma părților componente.
Dar cum măsurăm oare durerea, suferința cuiva?
Și cum o comparăm? Cu ce?
Când e prea mult?
Când e destul?
Cum decizi ce motiv e „suficient de bun” ca să renunți la viață?
Toate acestea sunt întrebări fără răspuns, dar dacă la final, după ce citiți cartea, gândiți ca Hannah ar fi meritat mai mult, că ați vrea să trăiască, sau că v-ați dori să puteți întinde mâna și să o ajutați să ia o altă decizie, atunci cartea aceasta și-a atins scopul.
Acestea fiind spuse, și eu am simțit că ceea ce a trăit ea (majoritatea lucrurilor, sau înainte să capituleze) nu a fost chiar așa cumplite, sunt mulți oameni pe lumea asta care trăiesc momente mult mai grele, și totuși merg mai departe, continuă să lupte… Dar la sfârșit nu e vorba de experiența în sine, ci de percepția personajul, iar cel mai greu e să stii că existau soluții, că „se putea”.. E regretul cel care face această carte atât de frumoasă. E întrebarea „cum ar fi fost dacă?”.
CELE TREISPREZECE MOTIVE, contrar titlului, nu este o carte despre „motivele” în sine, nu e nici măcar o carte despre Hannah sau oamenii care consideră sinuciderea o soluție și nu este o carte pentru ei. Această carte este pentru restul lumii. Este pentru tine și pentru mine, și pentru toți cei care pot să îi ajute pe cei ca Hannah să simtă că merită să trăiască. E pentru cei care văd semnele dar inchid ochii, e pentru cei care sunt prea prinși în tumultul vieții, încât nu văd că celor dragi lor le scapă viața printre degete.
Până la urmă.. Ce a făcut Clay?
Ce a făcut domnul Porter?
Ce ai fi făcut tu ca să o ajuți pe Hannah?
Acestea sunt întrebări care merită un raspuns. Iar farmecul acestei povești cutremurătoare e ascuns chiar printre ele.
Dar pentru că ai sesizat probabil steluța lipsă din rating, o să îți spun și ce anume nu mi-a plăcut la această carte.
În primul rând nu am putut să mă identific cu Clay, nu pentru că era băiat ci pentru că nu am simțit că ar fi fost așa afectat pe cât încerca el să mă convingă. Atașamentul lui față de Hannah era mult prea firav și poate și proza și-a spus cuvântul, frazele lui scurte facându-l să pară detașat, lipsit de emoție, ușor clinic.
Apoi a fost trecerea de la cuvintele lui Hannah la gandurile lui Clay, care m-au dezorientat puțin. Se intercalau și se întretăiau și mă făceau să uit ce spunea unul până când citeam gândurile celuilalt. Uneori funcționa foarte bine, dar alteori îmi lăsau un teribil sentiment de frustrare. Desigur, am citit cartea în engleză, ceea ce însemna încă un proces de traducere la mijloc, poate că vouă totuși, în romănă, o să vă pară mult mai fluidă această trecere.
Ar mai fi ceva, dar e un SPOILER prea mare, așa că vă recomand să dați click pe următorul link și să citiți ce urmează numai dacă ați citit cartea în prealabil. show
. Și ar mai fi o scenă tabu, dar pe care prefer să nu o dezbat, pentru că ar duce la discuții mult prea ample.Oricum, cartea e frumoasă, desi sumbră. Mi-a plăcut cum s-au legat cele 13 povești, cum au influenșat viața ei – de la cea mai banală până la cea mai șocantă. CELE TREISPREZECE MOTIVE rămâne o carte emoționantă, cu un mesaj puternic, și sper ca multă lume să îi ofere toată atenția cuvenită.
Spor la citit.. la miez de noapte!
Găsește cartea: Okian | Elefant
Recenzia în engleză a cărții „Thirteen Reasons Why” se găsește aici.
Coperta de recenzie:
PS: O carte pe care o recomand, pentru că atinge o temă adiacentă, este ”The Last Time We Say Goodbye” de Cynthia Hand, care va fi publicată la începutul anului viitor în State (și sper eu să ajungă curând după și la noi).