Sunt cărți care mă țin trează noaptea, pe care le răsfoiesc cu respirația întretăiată, pe care nu știu dacă să le savurez cu viteza luminii (desoperind rapid cum se termină totul) sau la pas foarte domol (bucurându-mă de fiecare moment, fiecare personaj, fiecare surpriză).
“Unul dintre noi minte” a fost pentru mine o lectură deosebită, în primul rând datorită misterului care m-a pus pe ganduri, dar și – mai ales – datorită personajelor care mi-au ajuns direct la suflet. Pe măsură ce îi cunoșteam mai bine pe cei patru naratori, aceștia se lipeau tot mai mult de inima mea. Și nu e de mirare că de FIECARE DATĂ speram ca vinovatul/vinovata să nu fie precis cel/cea care nara. Visam la momentul marii revelații, însă chiar și după ce mi-am dat seama cam în ce direcție merge povestea, tot am așteptat fascinată să văd cum anume se va ajunge acolo.
Inițial personajele păreau că fac parte din banalul clișeu american (tocilara, delicventul, printesa, atletul), dar autoarea a luat elemente comune pe care le-a transformat în ceva cu totul diferit. Știți comparația cu cărbunele și diamantul? Se aplică perfect aici. M-am rătăcit printre temerile, amintirile, poveștile lor și împreună cu ei am găsit drumul; și ce călătorie minunată a mai fost!
Pe parcursul poveștii aveam întrebări care mă frământau: e acest secret suficient de mare, de periculos; ar fi meritat oare să ucizi pentru asta? E acest personaj suficient de îndârjit să riște orice pentru a-l ascunde? E Simon suficient de nesuferit încât să îmi doresc chiar și eu – în ipostaza de cititor – să îl omor un pic? Oh, un gând periculos, dar – vai! – cât de mult l-am mai detestat pe băiatul acela!
Un alt aspect favorabil a fost maturizarea personajelor. E fix ceea ce povesteam, au pornit dintr-un punct care nu le era chiar favorabil, dar împreună au evoluat, au devenit mai pline de caracter *pun intended*, mai “solide”, mai cu capul pe umeri și picioarele pe pământ, cum am zice noi.
Pas cu pas, am ajuns să îi înțeleg, să țin la ei, să mă tem pentru ei și să visez la un final fericit.
Avem parte și de o poveste de dragoste, care – deși la prima vedere ar fi putut părea ieșită din decor – a completat frumos misterul și tragicul situației. Și a mai ajutat la ceva, la acea evoluție a personajelor, influența extinzănduse și în afara cuplului. Ușor ușor, cei patru au legat prietenii, s-au arătat așa cum sunt, s-au dezbrăcat de prejudecăți și au format un altfel de grup. Nu mai erau doar simpli suspecți, erau și o echipă hotărâtă să descopere misterul. Suspiciunile s-au transformat uneori în încredere, iar nevoia de a afla care dintre cei aflați în acea sală minte a fost tot mai mare.
Mi-a fost teamă de momentul când unul dintre ei va trăda încrederea pe care începeam eu să o investesc în fiecare din ei.
Cât despre schimbările de situație? Tare frumos s-a mai jucat autoarea cu mintea mea. Am perceput cartea ca pe un labirint minunat în care am adorat să mă rătcesc. Am străbătut coridor după coridor, căutând ieșirea, iar la sfârșit am simțit o satisfație deplină. Și ce îți dorești mai mult de la o carte, dacă nu asta?
Serios, “Unul dintre noi minte” creează dependență. Aștept cu sufletul la gură noua carte a autoarei, sigură fiind că o voi iubi precum am adorat cartea aceasta. O recomand la nesfârșit!
Spor la citit, la miez de noapte!
Instapic