Sunt povești care cer să fie scrise. Ca să putem ințelege mai bine, [sau] să ne putem vindeca propriile răni, [sau] să știm că mereu e o cale de mers mai departe. Sunt cuvinte care cer să fie rostite, lipite de buzele noastre, așteptând să fie strigate, așteptând ca cineva acolo, undeva, să le asculte doar.
„O fată din bucăți” e o poveste pentru toți cei care au / au avut inima sfâșiată, pentru toți cei care au fost cândva întregi și nu mai știu cum să fie iar, pentru cei care cunosc durerea în nenumărate feluri, dar și pentru acei care sunt dispuși să asculte povești care dor. E pentru cei care luptă cu durerea atât la interior cât și la exterior, pentru cei care schimbă o rană pe alta, pentru cei care își poartă pe propria piele urma tuturor durerilor lor, dar și pentru cei care nu înțeleg cum este posibil. „O fată din bucăți” e pentru cei care au fost învinși măcar odată în lupta (nu și în războiul) cu clipele, cu viața, dar – în aceeași măsură – este o poveste pentru și despre învingători.
Ce mi-a plăcut mult
Coperta este un vis devenit realitate, ilustrația descriind incredibil de bine și de frumos povestea din spatele său. Parcă o văd pe Charlotte/Charlie desenând cu pasiune, punând pe hârtie ce nu poate rosti în cuvinte.
Cartea e scrisă sub formă de jurnal, împărțită în capitole mai mult sau mai puțin scurte – precum mici frânturi de amintiri înșirate rând cu rând. Acțiunea se petrece după evenimentele cele mai nefavorabile, astfel încât lasă cititorul să analizeze totul la rece, fară să se simtă în vreun fel copleșit. Personajele (Charlotte și toți cei pe care îi întâlnește) sunt incredibil de reale, deși situațiile în care sunt puse par adesea duse la extrem.
Povestea emană suferință și deznădejde cu fiecare picătură de cerneală așternută. E ușor să te regăsești măcar parțial în sentimentul de neputință care o cuprinde pe Charlotte ori de cate ori speranțele ei se prăbușesc, parcă mai des decât își iau zborul. În același timp, pare greu să înduri alături de Charlotte cruzimea de care are parte, să o vezi cum pierde controlul într-o lume care pare că necesită tot mai mult control, să fii martorul dezamăgirilor recurente din viața sa, fie că e vorba de prezent sau de umbra amintirilor sale.
Procesul de recuperare prin care trece Charlie este unul anevoios. Din păcate nu are parte de susținerea (morală sau financiară) necesară și îndură toate greutățile în singurătate. Tentația recidivei este palpabilă și fiecare zi care nu lasă urme pe pielea sa este o mică victorie, deși ea nu o resimte așa. Pentru Charlie viața e o luptă incredibilă cu sine, cu durerea și cu cei din jur. Amintirile o vindecă și îi otrăvesc sufletul în aceeași măsură, pentru că a avut parte de fericire (pe când tatăl său trăia), dar și de momente de teribilă disperare, când a fost forțată de împrejurări să recurgă la mijloace de care îi e rușine să își amintească. Nevoia de iubire, de înțelegere e apăsătoare.
Ce nu prea mi-a plăcut
Uneori m-am simțit puțin prea detașată de poveste, de personaj. Nu a fost punctat foarte bine momentul (the actual tipping point) în care Charlotte a schimbat suferința psihică pe cea fizică și motivele concretele declanșatoare din acel moment zero. Am observat progresul, da, însă arcul dinspre prezent spre trecut a fost cumva întrerupt și am simțit că a lipsit o parte esențială din el. Desigur, cartea e în esență mult prea complexă, autoarea încercând să acopere poate prea multe subiecte într-o singură carte, și de aceea mi-a lăsat acel sentiment.
Atenție, spoiler (puteți sări acest paragraf)! — Povestea de dragoste nu cred că era necesară. Sau poate că nu am înțeles eu care era cu adevărat scopul ei. Inițial am crezut că se baza pe ideea că totuși trebuie să fie cineva care să o accepte pe Charlie cum e ea, cu bucăți din sufletul și trupul ei lipsă. Evident, nu a fost chiar așa. Atunci m-am gîndit că poate scopul a fost să ne arate show
Apoi mai este problema că show
Alte impresii, observații
Conceptul de „prietenie” în carte este foarte deformat.
Avem o prietenă care o lasă când are mai multă nevoie, 2 amici care fără să vrea o pun în mare pericol, un prieten care face incredibil de multe pentru ea doar ca să dispară brusc din peisaj (deși l-am înțeles, cred că și eu în locul lui aș fi dat bir cu fugiții), o prietenă care inițial are un comportament teribil (inclusiv – sau mai ales – când se mută la ea), doar ca să se schimbe complet la final. Și lista poate continua. Am avut impresia că personalitățile celor implicați au fost etern contradictorii, bulversându-mă prin comportamentul lor haotic pe parcursul romanului.
Conceptul de „părinte” aici este de-a dreptul monstruos.
Tot ce se întâmplă în carte li se întâmplă unor minori, iar adulții din viața lor sunt în cel mai bun caz indiferenți sau creduli, în cel mai rău caz violenți. Și asta nu e simplă ficțiune, de astfel de cazuri e plină lumea.
Am un copil de un an și jumătate căruia îi ofer tot timpul meu – se observă după cum bate vântul la mine pe blog; căruia îi dăruiesc toată dragostea – nici nu știam că poate să încapă atât de multă în inima mea; care este prioritatea mea în fiecare clipă din zi și din noapte. Când citesc despre părinți care fac umbră pământului degeaba, care își maltratează sau ignoră copiii cu desăvârșire, jur că simt cum fierbe sângele în venele mele. Mă cuprinde o furie și o tristețe ce nu pot fi puse în cuvinte. Cum poți aduce un copil pe lume și apoi să îl lași la voia întâmplării? Înțeleg să nu poți să vindeci rănile sufletului copilului tău, dar să nu le observi, să nu îți pese sau, mai rău, să le adâncești intenționat? Ar trebui sa fie considerate crimă toate astea. Și mulți părinți sunt la fel în realitate, iar asta doare.
Conceptul de luptă pentru supraviețuire e la el acasă.
A fost înduioșător, deși incredibil de trist, să o văd pe Charlie încercând să răzbată.
Lupta ei din fiecare zi cu sine, cu societatea și neajunsurile ei, cu foamea, cu lipsa banilor, cu singurătatea, cu îndoielile… O fată atât de tânără îndurând atât de multe. E cumplit și mai cumplit e faptul că mulți tineri pot fi în una din situațiile prin care trece ea chiar în momentul acesta. E cumplit că nu știu cum să ceară ajutor, că nu pot să spună acele cuvinte pe care le țipă în minte sau că nu sunt ascultați, e cumplit că nu au parte în viața lor de oameni care să le fie alături, să-i ghideze, că nu pot găsi o altă cale, că nu pot găsi acel ceva care să îi întregească atunci când simt că se fac bucăți. Atâtea miliarde de oameni pe lumea asta și atât de multă singurătate – e incredibil de ironic și de trist.
Concluzii:
„O fată din bucăți” are puterea să îți rupă sufletul. Dar, pentru cei care trec prin situații similare, sper să aibă și puterea să îl lipească la loc.
Relația mea cu ea a fost puțin zbuciumată, pentru că am adorat unele elemente și m-au mâhnit puțin altele. Recunosc însă că e nevoie de astfel de cărți, care să arate realitatea așa cum e ea uneori: întunecată, dureroasă, plină de răni, de disperare; așa că adaug o jumătate de steluță la ratingul inițial și o recomand cu căldură. Poate cei mai norocoși dintre noi vor putea fi în timp mai toleranți cu cei lipsiți de speranță… poate.
Găsește cartea: Libris | Elefant
Las mai jos un cântec drag mie, care cred că se potrivește destul de bine în context:
Mulțumesc Editurii Storia pentru acest exemplar!
Recenzia in engleză se găsește aici.