Știți cum am considerat eu că povestea de dragoste nu era chiar necesară în primul volum (lucru încă valabil de altfel)? Apoi, fără ea nu s-ar fi născut poate Fata din Coșmaruri, cel puțin nu în aceeași formă, nu?
Aventura continuă după întâmplările din “Anna în veșmânt de sânge”, iar în prim plan avem un personaj care, deși pe alocuri la fel de impulsiv si nesăbuit ca în primul volum, este profund marcat de ceea ce s-a întâmplat, iar regretele nu îi dau pace.
Torturat de coșmaruri și viziuni în care fata care s-a sacrificat pentru el este în cumplită suferință, Cas duce o adevărată luptă interioară, cu greu delimitând iluzia de realitate. Singurul gând care pare să îl ancoreze într-o aparentă realitate este nevoia să o salveze, dar din fericire și exterminarea fantomelor este încă menirea lui (cu ajutorul cuțitului moștenit și al prietenilor săi – Carmel și Thomas). Și astfel, el se îmbarcă într-o nouă aventură periculoasă, fără să se gândească prea mult la consecințele faptelor sale. Nu că asta ne-ar mira, face deja cumva parte din farmecul său personal.
Nu pot să nu fac o observație, până nu mă îndepărtez mai mult de subiect… Prietenia celor 3, care trece prin diverse stagii, este precum lipiciul ce nu lasă firul narativ să se destrame. Este esențială. Prietenia este și un element mai rar întâlnit în cărțile pentru tineri, de parcă autorii – deja ajunși la vârsta maturității – uită cât de important e acest factor în viața cititorilor lor.
Dar să revenim la coșmarurile noastre.
Trebuie să recunosc că povestea este captivantă, suspansul crescând gradual, chiar dacă în aceeași măsură crește uneori și frustrarea cititorului (în speță a mea). Cas are un comportament obsesiv pe care l-aș fi înțeles mai bine dacă povestea de dragoste funcționa pentru mine în primul volum (exact, eterna mea problemă). Pentru că nu putem să ne mințim: Cas nu a fost niciodată un personaj empatic. Nici nu s-a dorit ca el să fie unul, altfel ce fel de vânător de fantome ar mai fi fost? Pe de altă parte Anna, care pentru un personaj absent din poveste își face surprinzător de bine simțită prezența în mintea lui Cas, nu este chiar cea mai plăcută dintre eroine și cu atât mai puțin nu e lipsită de vină. La drept vorbind, locul ei este in Iad. Și totuși, povestea se învârte tot în jurul salvării acesteia, iar eu am rămas cu aceeași impresie ca sentimentele lui Cas (forțate pe alocuri, prin punctele esențiale) l-au ghidat într-o anume direcție, în timp ce eu aș fi făcut stânga-împrejur și aș fi fugit cât mă țineau picioarele.
De aceea eu consider că un mare plus al acestei serii e reprezentat de personajele secundare.
Atât Thomas & Carmel (care continuă să îl susțină chiar și atunci când acțiunile sale ridică semne de întrebare) cât și Jestine, despre care mulți cititori afirmă că pare varianta feminină a lui Cas (pot să le înțeleg punctul de vedere) și despre care eu mi-aș fi dorit să aflu mai multe. Interacțiunile lor, curajul și temperamentul lor adaugă culoare acestei cărți, care prin ochii lui Cas pare pictată în tonuri destul de sombre.
De asemenea, a doua jumătate a romanului este destul de intensă, de marcată de descoperiri noi, și m-a făcut să întorc pagină după pagină, vânând finalul cu mare entuziasm. Sunt puțin nedumerită de acesta însă – pe de o parte l-am găsit a fi potrivit, pe de altă parte mult prea grăbit. Cred că o abordare puțin diferită m-ar fi lăsat la final în aceeași stare de euforie și entuziasm.
Oricum ar fi, cartea a avut puțin din toate: suspans, aventură, umor. Chiar și emoție, să nu mai zic că sunt o mare fricoasă și cu ușurință o scenă ușor macabră poate să îmi dea fiori. Iar coperta… ce pot să spun, arată fix ca o carte care te cheamă la ea (pun intended).
Spor la citit, la miez de noapte!
