Sărutul câștigătorului a fost pentru mine ca o a doua șansă – prin ea am retrăit emoția primei cărți din serie, îmbogățită de trăirile celei de-a doua. M-am reîndrăgostit de personaje, m-am cufundat în povestea lor, am pășit cu ei pe un drum ce speram să ne poarte împreună, pas cu pas, spre mult așteptatul sfârșit fericit. Plus că acțiunea e incredibil de antrenantă, iar când am dat și ultima pagină am rămas cu un singur regret – că această poveste dragă mie s-a terminat.
Apreciez mult când un autor evoluează, când poveștile se îmbogățesc pe parcurs, când personajele se conturează tot mai bine până când par reale, cu plusuri și cu minusuri, cu împliniri și cu greșeli catastrofale.
Prima carte a fost ceva mai moale și mai romantică, a doua a venit din urmă plină de intrigi și cu adevărat fascinantă, iar Sărutul Câștigătorului a fost incitantă și extrem de suprinzătoare. Jocul a ajuns la sfârșit, cărțile sunt pe masă, greșelile se plătesc cu sânge, ștafeta s-a ridicat mai mult decât credeam că e posibil și e acum sau niciodată, nu mai e loc pentru ezitări, nu mai e timp de întors.
Ca stil, ultima carte mi-a părut cumva diferită. Avem în continuare cele 2 perspective, dar sfârșitul fiecărui capitol lasă cititorul tânjind după mai mult, crescând dinamismul poveștii; un alt detaliu delicios a fost presărarea poveștii cu scene din trecut a căror valoare a crescut, filtrate fiind prin prisma volumului doi – toate acestea rezultând în combinația perfectă dintre romantism și actiune.
Kestrel a căpătat multe fațete de-a lungul seriei, dar niciodată nu a fost atât de lipsită de putere și atât de vulnerabilă. Nu mă așteptam să îmi placă atât de mult această latură a ei și nici să se potrivească atât de bine în poveste, dar m-am înșelat. Am putut descoperi o latură a ei ascunsă dincolo de intrigi, a latură mai puțin fragilă comparativ cu prima carte (când încă era atât de inocentă), dar și mai puțin vicleană comparativ cu a doua (când analiza orice situație cu 3 mutări înainte). Am putut să redescopăr lumea prin ochii ei, să simt neîncrederea sa, dar și speranța și îndârjirea cu care ne-a obisnuit.
Arin are și el un rol activ și poate în sfârșit să fie eroul care se dorea a fi în ochii lui Kastrel, deși trebuie să muncească și să riște mult pentru asta. Povestea lor e plină de suspans, anticipare, adesea de disperare, dar și de tandră iubire.
Dar această carte nu este doar despre ei, poate că asta o și face să strălucească așa puternic. Pentru că toate personajele implicate aduc un plus de mister, de acțiune, de suspans, de umor. Rosher, Risha, Sarsine, Verex, chiar și tatăl lui Kestrel, sunt personaje cheie care nu sunt lăsate la voia întâmplării să colinde prin paginile cărții. Fiecare picătură de cerneală contribuie la crearea unei lumi de vis și a unei povești cutremurătoare. Inimile sunt frânte apoi sunt cusute la loc, răni sunt induse și apoi sunt vindecate încet, abisuri se creează între personaje doar ca să îi reunească apoi.
Cartea aceasta m-a fermecat! (Recunosc că m-am lăsat sedusă de această serie cu nerușinare.)
O recomand cu mare drag!
Spor la citit, la miez de noapte!
Carte publicată în română de Editura Corint – în colecția Leda Edge