Această carte mi-a dat puțin de gândit…
De câte ori răspunsul la întrebarea „ce mai faci?” e „bine”, chiar dacă nu-i deloc așa?
De câte ori ne mințim pe noi înșine în loc să punem mâna și să schimbăm totuși ceva?
De câte ori nu au apăsat secretele prea greu pe inima ta?
De câte ori nu ai avut nevoie de ajutor, dar nu ți-ai găsit glasul pentru a putea striga?
De câte ori te-ai simțit singur într-o încăpere mult prea plină?
Și de câte ori n-ai simțit că viața ta e parcă lipsită de culoare și lumină?
De câte ori n-ai avut povești întregi de spus, dar făra de cuvinte sau pline de cuvinte goale?
De câte ori liniștea nu ți-a părut etern apăsătoare și adesea chiar aurzitoare?
Cineva a zis, cândva, că mp3 player-ele au fost inventate pentru cei care nu vor să își asculte propriile gânduri, așa că spune-mi tu.. de câte ori nu ai lăsat muzica să te învăluie și să acopere tot, până și ritmul inimii tale?
De prea multe ori, poate, ca să mai poți număra…
Sunt secrete pe care le îngropăm adânc în inima noastră; sunt lucruri pe care nu le spunem de teamă să nu-i rănim pe cei dragi; sunt prieteni care se pierd timid în timp; dar și persoane noi, care par să știe ce se ascunde în sufletul nostru, care par să vadă prin noi…
Si pentru toate acestea există această carte – despre inimi frânte și vise pierdute, despre singurătate și suferință, despre toate lucrurile pentru care e mult prea târziu.. Dar și despre speranța unui nou început.
„Just Listen” e, simplu spus, o carte despre iubire (în toate formele și culorile pe care le poate avea), o carte pentru toți cei care trebuie să se oprească din drum, pentru o clipă măcar.. și doar să asculte.
Aceasta e povestea lui Annabel, o tânără care a pierdut multe la viața ei: prietenii aparent strânse, bucuria de a face parte dintr-un grup, de a trăi viața la maxim și, nu în ultimul rând, ea s-a pierdut pe sine.
Annabel pare să nu mai știe să fie ea însăși, nu o mai atrag lucrurile care odată îi făceau plăcere, nu se mai simte în largul ei nici măcar în cadrul familiei sale, nu știe ce să facă atunci când totul pare că se năruie în jurul ei, nu știe cum să spună că îi pare rău sau să ceară ajutorul atunci când are nevoie, nu știe cum să îngroape trecutul în sufletul ei și să o ia de la început.
Atunci când Owen își face apariția (sau, mai bine zis, simțită prezența) provocând-o să pună în cuvinte tot ceea ce simte, fără să își mai cenzureze inutil găndurile, întreaga ei viață pare că se transformă brusc în haos și, în momentele ei de panică, Annabel nu realizază că de fapt există o anume ordine în el: că după furtună apare și soarele, că după șocul inițial totul poate să intre din nou în normal – un nivel mai bun de normal.
E puțin trist unde s-a ajuns… Și nu vorbesc numai de carte aici…
În general vorbind, nu știi cât de greu e să fii cu adevărat sincer până când începi să faci asta (și țineți cont că prin sincerite eu înteleg NU să spui tot ce gândești, ci să gândești tot ceea ce spui. E o mare diferență). Ai crede ca îți stă în fire să fii sincer, nu? Dar cine decide care minciună e mare sau mică? Și ce alegi să faci când o minciună mică aduce cu sine numai fericire și liniște, în timp ce adevărul poate să rănească? Când contează că spui adevărul și când poate fi omis? Și cine are dreptul să decidă asta?
Dar mai presus de toate, te între eu acum: ce e mai important – să fii sincer cu tine sau cu ceilalți? Și da, ne cam învârtim în cerc încercând să găsim răspunsul.
Credeți sau nu, noi trăim într-o lume plină de minciuni.
Dar uneori nu e nevoie să spunem nimic.
„Da. Nu gândi. Sau judeca. Ascultă doar.”
Spor la citit.. la miez de noapte!
Găsește cartea (Engleză): Okian | Libris | Books-Express
Citește recenzia în engleză pentru “Just Listen” de Sarah Dessen aici.
Cartea o să apară în română în curând la editura Epica.