Îmi aduc aminte că, atunci cand am citit această carte, am simțit dorința de a crește numărul de stele din rating. Am avut nevoie și de un moment de reculegere pentru că deși cuvantul „wow!” ar fi descris sentimentele mele, nu ar fi fost considerat cu adevărat o recenzie. Cert e că această carte mi-a ajuns la suflet și m-a încântat în nenumărate feluri.
Știi cum e când îți tresare inima de bucurie citind o carte, nu? Când simți că e perfectă pentru tine, când pur și simplu te îndrăgostești de poveste și de personaje și vrei mai mult, mereu mai mult? Așa am simțit eu.
M-am îndrăgostit de Wes și Macy (și de jocul lor simpatic), de întreaga echipă de la Wish și, pentru că inima mea e mai mare decât pare, am găsit un locșor chiar și pentru Caroline, pentru tatăl lui Mancy, eventual (dacă nu ar fi atât de încăpățânată și absurdă, poate) și pentru mama sa.
Această carte e simplă, dar prin simplitatea ei m-a cucerit.
♥ E o poveste despre suferință, iar eu o înteleg.
♥ E o poveste despre prima iubire, pe care am trait-o la vremea mea.
♥ E o poveste despre viață, și o trăiesc din plin.
♥ E o poveste despre noi începuturi, și mă aflu acolo chiar în acest moment.
♥ E carte absolut minunată pe o voi reciti din când în când și cu siguranță mă vor năpădi aceleași emoții ca pentru prima dată și o voi adora la fel de mult.
Nu vreau să spun prea multe despre povestea în sine, pentru că este emoționantă iar emoțiile cu greu se descriu. Să pierzi ceva, să pierzi pe cineva drag, e un lucru incredibil de dureros, iar această durere se manifestă la fiecare altfel.
Și asta mi-a plăcut în „The Truth About Forever”, că fiecare personaj a suferit o pierdere majoră, dar fiecare a reacționat în alt fel.
Wes și mama lui Macy s-au refugiat în muncă, deși în moduri diferite, în timp ce Macy a închis toată durerea în inima ei, sperând să dispară singură într-o zi, fără să știe că durerea se hrănește cu regrete, că tinde să crească și să lase în urma un mare pustiu. Și am înțeles relația ei cu Wes, cum îi era așa ușor să i se destăinuie, cum purtau cu ei aceleași dureri și împreună păreau să le aline, pentru că uneori e de ajuns o îmbrățișare, un cuvânt, un zâmbet, ca să te simți mai bine. Și au aflat asta amandoi.
Delia a combinat puțin cele 2 opțiuni – a știut cum să-și măsoare durerea și să o poarte cu ea, așa grea cum îi era, iar sora lui Macy a reacționat cum poate aș reacționa eu – aș plânge până n-aș mai avea lacrimi, după care pas cu pas aș reconstrui totul din nimic.
Desigur partea mea favorită a fost relația dintre Macy și Wes. Cei doi sunt adorabili, nici nu am cuvinte să-i descriu, relația lor evoluează lent (așa cum se vindecă și rănile lor), iar ei sunt absolut perfecți unul pentru celălalt.
M-au făcut să zâmbesc din tot sufletul, m-au umplut de duioșie și mi s-a strâns inima puțin, atunci când lor nu le era bine. Am trăit alături de ei fiecare emoție și bucuria de a iubi ca pentru prima oară. Am adorat povestea lor de la început și până la sfârșit și sper că și voi o veți iubi la fel de mult!
Spor la citit.. la miez de noapte!
Găsește cartea: Okian | Libris | Books-Express
Citește recenzia în engleză aici.