Oh Doamne, asa o sa ajung eu in iad.
Stii momentul ala, usor penibil, cand toata lumea adora o carte si tu nu poti sa iti dai seama oare de ce?
Da?! Ma bucur, pentru ca atunci inseamna ca ma intelegi perfect.
Problema e ca am crezut ca voi iubi aceasta carte. “Anna si sarutul frantuzesc” e una din comediile mele romantice preferate, iar asteptarile pentru al 2lea volum au atins inaltimile cerului (poate le-au si depasit). Si nu e chiar ‘rea’ cartea in sinea ei (probabil), nu pot sincer spune ca mi-a displacut complet, doar ca nici pe plac cu adevarat nu mi-a fost, nici pe departe. Iar daca mai si facem comparatii in cadrul seriei, balanta va inclina doar in favoarea uneia dintre cele doua – din pacate niciodata “Lola și băiatul de treabă din vecini”.
De la bun inceput nu mi-a placut Lola (care nu face altceva decat sa se planga), si nu mi-a placut Cricket (stiu ca e considerat cel mai sexy tocilar si toata lumea il adora, dar eu cred ca am avut parte de un alt personaj masculin in cartea mea). Si apoi.. mi-a cazut cu tronc Max.
Sper ca nu ai cazut pe sub masa deja, pentru ca mai am multe de spus. Sa o luam de la inceput:
1. Lola
Nu stiu eu prea multe despre moda, despre copiii crescuti de 2 tati (si apropo de asta, imi place ca totusi homosexualitatea incepe sa fie perceputa pozitiv in carti, dar deja asta e alta poveste), cu o mama care mai bine nu ar exista; nu prea stiu nici cum sa cresti un copil cu probleme ca Lola, dar ce a iesit din fata asta… Daca e un model demn de urmat in ochii unora, atunci imi e mila de generatiile care vin din urma.
Simplu spus: nu prea mi-a pasat de ea, de perucile ei, de dormitorul ei colorat si sclipitor (sa nu mai zic de tinutele extravagante care ajung sa atinga penibilul cand pleaca la scoala invelita in cearsaf), de povestile ‘extrem de emotionante’ de pe vremea cand avea 5 anisori si cum i-a fost sfasiata inima cam tot pe vremea aia. Da, poate vei spune ca varsta MEA isi pune cuvantul, dar la cate carti YA (pentru tineri) am adorat eu la vremea mea, cred ca alta e totusi problema aici.
Lola e una dintre cele mai imature eroine din cate am intalnit. Tot ce face e sa se planga si sa caute acceptarea celorlalti. Timp de zeci si zeci de pagini (nu am habar cate pagini are editia in romana, asa ca incerc sa pastrez un numar cat mai jos) se plange de cat de cumplit a suferit din cauza baiatului de vis-à-vis, si nu face nimic sa ii merite afectiunea. Si pentru ca are un baiat in viata ei deja (ma refer la Max), considera ca e perfect normal sa se joace cu sentimentelor ambilor baieti “de treaba”.
Nu zic ca eu am fost mai ‘draguta’ la viata mea, dar fata asta nu o sa imi castige afectiunea niciodata prin comportament si nici prin atitudine.
Lumea s-a plans in “Anna si sarutul frantuzesc” de Etienne, care a jucat si el pe 2 planuri incercand sa isi pastreze actuala iubita, dar sa se si bucure de prezenta Annei. Dar acolo sentimentele s-au nascut dintr-o frumoasa prietenie (pe care eu ca si cititor am resimtit-o), care in mod natural s-a transformat in iubire. Nimic nu a fost fortat sau nu mi-a parut mie.
Aici? Sincera sa fiu mi-a fost mila de Cricket care statea ca un catelus, asteptand ca Lola sa ii ofere atentie inca din prima zi.
2. Cricket
Si pentru ca am ajuns la el, astept inca sa imi explice cineva ce anume e sexy in descrierile care contin un baiat relativ desirat, cu un ten nu chiar de portelan si usor antisocial, pe care cu greu il scoti din lumea lui plina de inventii? Nu, nu vreau sa fie un fotomodel carismatic, dar vreau sa gasesc ceva ce sa imi placa totusi la el!
Tot ce stiu despre Cricket (sa nu ma iau si de nume) e ca are pantaloni sexy.. Aia da, desi nu am habar ce inseamna asta pentru mine, iar eu nu ma pot atasa de un personaj pentru preferintele sale in materie de moda, am nevoie de ceva personalitate care sa poarte pantalonii aia demn.
Serios acum, dincolo de ironie si usoara ipocrizie… Nu am simtit conexiunea dintre cei doi.
Partial pentru ca el nu prea e prezent in poveste (apare din cand in cand, in cate un weekend) si pentru ca povestea lor incepe pe vremea cand aveau 5 ani – si cata credibilitate pot oferi eu unei povesti de dragoste de la asa o varsta?
Si apoi Lola nu poate decat sa se planga cand e vorba de el, sa ma faca sa nu il plac din o mie de motive demne de 200 de pagini. Si am incercat sa privesc povestea din toate unghiurile, dar tot rece mi-a ramas inima.
3. Parintii
Sa ne intelegem… La inceput, cand am aftat ca fata noastra nu are un tata doar, ci doi, mi s-a parut foarte fain. Abia asteptam sa vad cat de deschisi sunt la minte si cum o sa demonstreze lumii in care traim ca se poate si asa (pentru ca eu cred ca da, se poate). Mare mi-a fost uimirea cand am ajuns sa-l urasc pe unul dintre ei din ficati.
O sa credeti ca sunt subiectiva, dar imi place sa cred ca parintii isi pot sustine copiii si pot sa le arate ce fac gresit intr-un mod constructiv. Si Alec mi-a fost pe plac in 99% din cazuri. Dar sincera sa fiu, intre celalalt parinte si mama fetei nu am stiut pe cine sa ucid mai repede.
Pentru ca 5 e o cifra magica in aceasta poveste, se pune problema diferentei de varsta dintre Lola si Max. Si da, as intelege ca isi fac griji pentru ca in adolescenta 5 ani e o diferenta maricica in materie de stil de viata, asteptari de la partener si asa mai departe, dar daca esti parinte si ai impresia ca fata ta va face sex cu prietenul sau numai daca e cu multi ani mai in varsta, atunci cred ca trebuia sa te gandesti de 2 ori cand ai facut copii in primul rand.
Reality check, fata ta va face sex si cu un baiat cu 3 zile mai mic, daca asta ii va fi intentia. Plus ca nu vei avea cum sa opresti acest lucru si doar sa o inveti sa faca asta responsabil, si atunci cand e ea pregatita.
4. Relatiile de prietenie
Simplu spus Lola nu prea are prieteni, si desi nu e un adevar general valabil, aici asta spune multe despre Lola insasi.
Prietena ea cea buna e prezenta in carte cu simplu scop de a ma scoate pe mine din sarite (a se intelege ‘sa zica lucruri urate despre prietenul Lolei’, care nu ma mira ca nu o place in schimb, si ‘sa o trateze de la inaltime pe dom’sorica noastra’), Anna e prietenoasa dar ce primeste de la Lola in schimb e orice numai nu legat de prietenie, iar pana si Etienne isi pierde din sarm in posturile in care il intalnim. De Cricket si de sora sa nici nu mai vorbesc, pentru ca ne-am intoarce iar la zero.
5. Iubitul
Sa vedem. Max o sustine in toate deciziile pe care le ia Lola, ia parte la mesele in familie in care parintii Lolei se ia de el constant, incearca sa fie civilizat cu prietena Lolei (care merita orice numai asta nu) si isi arata sentimentele la orice pas.
Singurele lui probleme: e mai mare cu acei ani, iar Lola e indragostita de altcineva.
Nu, nu putem decide pe cine iubim, dar cand nu mai iubim, lasam sa plece.
E mai crud sa tii un baiat langa tine doar ca sa te falesti cu el in fata prietenilor/colegilor si sa iti scoti parintii din pepeni, cand e clar ca sentimentele tale sunt indreptate in alta parte si ai putea sa lupti sa faci ceva in acel scop.
Si faptul ca autoarea a incercat sa il faca sa para EL personajul negativ din poveste, atunci cand a pus-o pe Lola la punct (bravo, Max!), nu mi-a provocat decat o puternica dezamagire. Pentru ca el avea dreptate sa se simta ranit, iar Lola nu.
Concluzii:
Poate ca e adevarat si Anna e mai ‘ca mine’ decat Lola, poate ca e adevarat ca Parisul e o locatie mai fermecatoare, dar nu cred ca astea au fost motivele pentru care Lola nu mi-a placut si nici povestea ei.
In prima carte s-a pus un puternic accent pe prietenie, era oameni care se simteau bine impreuna si momente memorabile pe care le traiau. “Lola și băiatul de treabă din vecini” e ca ceea ce in engleza ai defini prin “all over the place” – prietenii erau acolo doar ca sa incurce, parintii erau acolo doar ca sa certe, romantismul era acolo… ca sa fie omorat. Nu am putut sa ma agat de mai nimic care sa imi provoace placere. Era Max cel de care imi placea, dar asta pana cand personalitatea i-a fost macelarita in asemenea hal incat nu am mai stiut cine era de fapt.
E adevarat ca au fost momente amuzante, momente romantice, si chiar si un citat despre depresie care mi se pare sfasietor de frumos. Dar legatura dintre toate astea a fost un mare nimic. Un amalgam de pagini fara sens, de personaje care se gandesc si se razgandesc fara o finalitate anume, si asta m-a intristat si m-a impiedicat sa ma pierd in aceasta carte.
Si imi pare rau.
Imi pare rau pentru ca am iubit prima carte cu toata inima, si pentru ca am citit deja si a 3a carte in serie si, desi e mai buna decat aceasta, tot nu m-a facut sa traiesc nimic din sentimentele pe care mi le-a provocat povestea Annei.
Va las acum si nu pot sa sper decat ca va va face mai mare placere cand o veti citi voi.
Spor la citit.. la miez de noapte.
Găsește cartea: Okian | Libris | BookCity | Elefant
Citeste recenzia in engleza pentru “Lola and the Boy Next Door” de Stephanie Perkins aici.
Coperta de recenzie:
