Am citit “Îngeri Căzuți” (în engleză) în vremea când încă nu fusese publicată de o editură, ci chiar de autoare, și e plăcut să vezi “crescând” o poveste, să observi cum prinde aripi, cum depășește pe rând granițe fizice și imaginare.
De altfel, cartea – la o primă vedere – nici nu face parte dintr-un gen preferat de mine, eu alegând cel mai adesea să stau departe de îngeri, de eternele lor lupte dintre bine și rău, ori de sfârșitul lor etern previzibil.
Dar o poveste în care îngerii sunt în sfârșit de partea opusă oamenilor, cu personaje sarcastice și pline de umor, cu acțiune care te ține cu sufletul la gură, care descrie o lume apocaliptică nemaivazută încă? Cum aș putea sa nu îi cad eu pradă fără să stau pe gânduri? Cum ar putea oare să nu fie “genul meu”?
Imposibil.
Și adevărul e că am adorat fiecare cuvințel, am savurat fiecare moment alături de Penryn și Raffe, m-am înfiorat toată, am tresărit, am râs cu gura până la urechi – cu și de ei – și (ca să fiu în ton cu cartea, nu de alta) i-am mulțumit oricărei zeități care a făcut posibil să dau peste această minunăție de carte.
Nu adesea găsesc în cărțile pentru tineri un personaj (feminin) cu picioarele așa bine înfipte în pământ, chiar dacă poate cu căpșorul ușor prin nori, nu adesea fata e cea care salvează situația, nu adesea lumea descrisă e ataât de macabră și, desigur, nu adesea găsesc o poveste de dragoste originală, negrăbită și amuzantă precum cea din Îngeri Căzuți.
Cartea se oprește într-un moment cheie, lasând în urmă suficient de multe întrebări încât cititorii să își dorească cu nerăbdare să răsfoiască și următorul volum, deși recunosc că favoritul meu este și va rămâne primul.
Spor la citit.. la miez de noapte!
Găsește cartea: Libris – Okian – Elefant
Citește recenzia în engleză aici