Am citit această carte pentru prima dată acum câțiva ani, înainte de apariția sa în engleză. Eram atunci în căutarea unei povești de dragoste spectaculoase, acesta fiind și motivul pentru care am avut câteva rezerve legate de ea… pentru că nu m-am uitat unde trebuie sau din unghiul potrivit, pentru că am avut mari așteptări mult prea devreme.
Sunt mereu uimită de felul în care evoluăm ca și cititori, cum gusturile se schimbă în timp, cum dispoziția ne schimbă părerile aparente, cum poți citit o carte de mai multe ori și touși să te suprindă puțin de fiecare dată.
Același lucru mi s-a întâmplat și aici. Încă de când m-am îndrăgostit până peste urechi de a doua carte din serie (pe care e bine dacă o așteptați cu sufletul la gură, pentru că merită fiecare secundă, fiecare cuvânt) mi-am dorit să recitesc Blestemul Câștigătorului și am fost luată prin surprindere, nu doar de lucrurile pe care nu mi le-am amintit sau le-am ratat prima dată, dar și de cele care mi-au atras atenția de această dată.
Desigur, traducerea creează o altfel de atmosferă oarecum obiectivă, comparativ cu lectura originală. Dar acesta nu e singurul motiv pentru care am rămas cu o impresie ușor diferită. Sunt elemente pe care le-am trecut cu vederea și care acum mi-au captat atenția mai mult decât povestea centrală, de dragoste.
“Nu asa merg povestile, nu fac din lucruri adevarate falsuri si din falsuri, lucruri adevarate?”
M-a intrigat în primul rând istoria dintre civilizații, relațiile dintre personaje, felul în care roata se întoarce, modul în care se țese o poveste întortochetă, plină de surprize, de tragedie, dar și de speranță. Mi-a plăcut inspirația de natură istorică a cadrului – baluri extravagante, dueluri, strategie militară pentru cucerire de teritorii, bârfă – ca mod de petrecere a timpului dar și pe post de armă, sclavagismul si amprenta lăsată de el. E un “decor” la limita dintre fantastic și istorie, ce ii conferă cărții o presupusă autenticitate.
De altfel, am fost atentă la nevoia lui Kestrel de a primi aprobarea, aprecierea tatălui său. Am fost atentă la relația ei cu Jess, o prietenie sinceră, dar nelipsită de sacrificii. Și desigur, am fost din nou impresioată de ageritatea minții sale, de predispunerea ei la strategie militară (chiar și pe plan personal), de felul în care găsește soluții în situații critice și cum minimizează pierderile, undeva la limita dintre loialitate și trădare.
Există o strânsă legatură între cărțile din genul fantasy pe care le prefer…
Luând ca exemplu serii ca The Lumatere Chronicles, Daughter of Smoke and Bone (Născută din Fum și din Os), Strange the Dreamer și desigur The Winner’s trilogy (din care Blestemul Câștigătorului face parte), e clar că au toate ceva în comun. Lumile create sunt rupte în două, iar personajele sunt nevoite să care pe umeri nu doar tragedii personale, ci și bucățile frânte din lumile lor.
Revenind la cartea de față, ea urmărește același model și, ca cititor, am fost pusă în ipostaza de a avea inima frântă de nenumărate ori, dar în felul acela magic pe care o carte dragă îl poate manifesta.
“Sufletul meu e al tau, a zis el. Stii prea bine.”
Inițial au fost 3 elemente care nu m-au mulțumit: abilitățile lui Arin, care pe cât este de tânăr pe atât de priceput la toate pare a fi; povestea de dragoste dintre cei doi, cumva mai puternică decât m-aș fi așteptat eu; și o anume scenă de negociere, în care se presupune că ar excela mintea strategică a lui Kestrel, dar care pe mine nu m-a convins pe deplin.
La final doar prima și ultima au mai rămas să îmi lase întrebări lipsite de răspuns, eu aflându-mă in incapabilitatea de a mai privi povestea ca pentru prima dată, adică făcând abstracție de continuarea poveștii.
E clar ca Arin și Kestrel îmi unt incredibil de dragi, că m-au cucerit cu ce urmează să vină, că piedicile din calea lor le-au întărit iubirea și au întărit-o și pe a mea, așa că nu mai pot fi obiectivă. Vocile lor distincte m-au sedus treptat prin lupta lor interioară dintre loialitate și iubire. Ambii sunt rupți între ceea ce simt și ceea ce sunt nevoiți să facă, între gândurile lor și cuvintele de pe buzele lor, între ceea ce cred și ceea ce speră în adâncul sufletului.
Așa că da, am avut o experiență diferită de această dată, pentru că acum am putut să observ indiciile ascunse printre rânduri și am putut savura fiecare clipă fără să alerg în mare grabă spre ultima pagină. Și mi-a plăcut acest sentiment, foarte mult chiar.
Ah, stați numai să vedeți ce minunăție vă așteaptă în volumul următor!
Găsește cartea în Română: Elefant | Libris
Găsește cartea în Engleză: Books-Books-Express | Okian
Click aici pentru recenzia în engleză.
