NOTĂ: Recenzia mea nu va dezvălui prea multe despre acțiunea în sine (consider că e mai bine ca surprizele să fie trăite personal), dar emoțiile descrise, tonul articolului, s-ar putea să vă dea de bănuit. Și-mi cer scuze pentru asta.
E clar că aceasta a fost cartea mea preferată din serie.
„Experiment” (titlul în română pentru „Allegiant”) mi-a tăiat respirația, am adorat fiecare cuvânt, fiecare pagină, fiecare clipă alături de personajele mele preferate, iar faptul că am ajuns la sfârșit mi-a lăsat lacrimi în ochi.
Relația mea cu această serie a fost una cu năbădăi – dacă Divergent m-a cucerit, Insurgent mi-a lăsat un gust puțin amar; totuși Experiment a fost de departe cea mai bună și plină de emoție dintre ele.
În engleză „allegiant” definește o persoană care e e loială și crede cu tărie într-o anume cauză, după cum spune autoarea. Dar, desigur, pot întelege de ce la noi au ales un alt titlu, deși am impresia că spune puțin prea multe despre carte. E amuzant totuși că rimează parțial cu „Divergent” și „Insurgent” – dat fiind faptul că tot internetul s-a scandalizat când au ales titlul „Allegiant”, renunțându-se la rimă.
Am pierdut o parte din mine citind această carte, una pe care nu o să o mai regăsesc, dar lucrul acesta mă face totuși fericită.
Pentru că, să iubesti o serie așa mult cum o ador pe aceasta eu azi e absolut minunat. E cel mai frumos sentiment cu care poți rămâne la sfărșit de lectură: să știi că au fost părți bune și părți rele, dar că fiecare piesă din puzzle s-a potrivit perfect între celelalte, dezvăluind o imagine cutremurător de fermecătoare.. Și asta e tot ce contează!
„Experiment” mi-a dat de gândit – să nu las niciodată mândria să imi umbrească fericirea, să mă bucur de fiecare moment pentru că nu știu când voi mai avea ocazia, să iert și să uit tot ce e rău și să mă focusez mereu numai pe ceea ce e bun și merită. Uitându-mă la cuplul nostru (la Four și Tris), au fost atâtea momente care s-au pierdut în neîncerdere și certuri. Atâtea momente umbrite de mândrie și furie, și era dreptul lor să fie supărați, dar nu aveau dreptul în schimb să rănească.
Pe parcursul cărții am reușit să recreez legătura dintre mine și cei doi, legătură pe care o pierdusem în Insurgent. I-am înteles aici ca persoane, cu temerile care le întunecau gândirea, dar și speranțele pe care le nutreau. E clar că trecutul nu putea să nu preseze greu pe umerii lor, iar incertitudinea viitorului precum și nebunia din prezent îi speria cumplit, totuși împreună găseau forța să lupte mai departe.
Lumea de dincolo de ziduri nu a fost nici pe departe ceea ce își doreau ei, dar mi-a plăcut această schimbare de situație. A fost greu pentru autoare cred, pentru că s-a limitat puțin în primele volume și a trebuit să construiască pe langă ce ne-a oferit deja, dar a meritat, pentru că la final a schițat un scenariu plauzibil, care pe mine cel putin m-a convins.
De aceea e cu atât mai trist să închei această serie, să știu că nu voi mai citi niciodată despre personajele pe care am ajuns să le îndrăgesc, e trist sa spun adio, să închid cartea și să știu că ei au ajuns la sfârșit. Pentru că mi-a plăcut povestea lor, m-a cucerit, și aș fi vrut mai mult – pentru ei, pentru mine, pentru toți.
La sfârșit, v-aș recomanda să nu căutați să aflați prea multe despre „Experiment” / „Allegiant”. Pentru că în loc să vă formați propria părere veți prelua impresiile altora. Veți crede că vă aparțin desigur, dar nu va fi așa, plus că vă va tăia din bucuria de a savura pe deplin această carte.
Eu personal aș șterge-o din minte și aș reciti-o încă o dată, ca pentru prima oară. Și m-aș îndrăgosti încă o dată de ea. Și asta vă doresc și vouă.
Spor la citit.. la miez de noapte!
Găsește cartea: Libris | Books-Express
Recenzia în engleză pentru „Allegiant” de Veronica Roth se găsește aici.
PS: Vă rog să nu dezvăluiți prea multe în comentarii.
Cu părere de rău voi șterge acele mesaje care conțin spoiler-e majore,
pentru a nu distruge bucuria celor care nu au citit încă aceste cărți.